NuPrime HPA 9 Amplificator de Casti – Recenzie

Aceasta recenzie este facuta de Dusty.ro
Pe scurt

Pro:

Sunet fantastic.
Bass grozav.
Spatialitate buna.
Puternic.
Versatil.
Valoare excelenta.

Contra:

Trebuie gasita o imperechere buna pentru a te bucura de tot ce poate.
Lipsesc iesirile balansate.

In detaliu

De curand am recenzat DAC-ul NuPrime uDSD si dupa experienta cu HPA-9 incep sa observ strategia NuPrime: aceea de a oferi ceva bun la un pret mai mic decat competitia, de a oferi produse ce in mod normal sunt plasate in alta categorie de pret (mai mare). Insusi NuPrime declara ca HPA-9 se lupta direct cu amplificatoare ce costa 3000$. Sa vedem daca au dreptate.

Specificatii

Amplificator de clasa A.
Impedante suportate: 16-1000 ohmi.
2 intrari analogice (RCA) cu comutator.
1 intrare phono stage.
2 iesiri analogice (RCA) simultane.
3 iesiri analogice (2 X Jack 6,3mm si 3,5mm) simultane.
Putere iesiri casti: Max 450mW @ 32 ohm / 100mW @ 600 ohm.
Greutate: 2.5 kg.

Constructie

Are dimenensiuni medii pentru un amplificator de birou, masurand 23,5 cm pe 28,1 cm pe 5,5 cm. Este si destul de greu cantarind 2,5 kg. Constructia pare una solida si inspira calitate si longevitate. Toate porturile, butoanele, comutatoarele si potentiometrul sunt de calitate. Nu ai spune ca e fabricat in China. Comutatorul de intrari are o rezistenta buna insa potentiomentrul de volum are o rezistenta mica, dar indeajuns incat sa pot seta volumul la nivelul dorit.

Imi place foarte mult design-ul exterior, mai ales partea frontala. In fata avem un comutator de intrari (pentru a schimba intrarea intre phono si cele 2 RCA-uri), 3 mufe jack pentru casti (2 X 6,3mm si 1 X 3,5mm), un potentiometru pentru volum si pornit amplificatorul si un comutator subtil pentru gain situat la baza panoului frontal. In lateral nu avem nimic, iar partea din spate ofera RCA-uri si phono pentru cele 3 intrari, 2 iesiri RCA, o siguranta, impamantarea, un buton de alimentare si portul de alimentare. De mentionat este faptul ca amplificatorul poate fi folosit peste tot in lume suportand voltaje de la 90 pana la 250. Voltajul se schimba cu ajutorul unui comutator situat pe baza amplificatorului.

Setup

Pentru testare am folosit doua iFi Micro iDSD Black Label. Unul folosit drept DAC pentru HPA-9 si celalalt folosit drept DAC-Amp pentru o comparatie directa. Pentru a doua intrare RCA am folosit FiiO Q5 drept DAC. Castile folosite au fost: Sennheiser HD800 si Audeze LCD2C, folosite individual si simultan. De curiozitate, am adaugat un Schiit Valhalla 2 intre iFi Micro iDSD Black Label si NuPrime HPA-9, dar am renuntat imediat la aceasta configuratie deoarece Valhalla 2 a introdus distorsiuni mari in frecventele joase. Phono stage-ul nu a fost testat deoarece nu am echipamentul necesar. Amplificatorul a fost lasat sa mearga 3 zile continuu inainte de a fi ascultat.

Amplificare

E important sa vorbim de amplificare deoarece numerele specificate de NuPrime nu reflecta realitatea. Sunt 2 moduri de amplificare: marind voltajul si marind amperajul. NuPrime declara 450 mW in 32 de ohmi, ceea ce e putin, dar in realitate HPA-9 amplifica folosind amperajul, oferind o putere foarte mare, comparabila cu Extra Turbo de pe iFi Micro iDSD Black Label. Trebuie sa mentionez ca si atunci cand sunt folosite mai multe casti in acelasi timp, exista multa putere disponibila, mai multa decat ai nevoie.

Sunet

HPA-9 nu difera foarte mult fata de iFi Micro iDSD Black Label in ceea ce priveste sunetul. Diferentele, subtile de altfel, ofera totusi o experienta mai buna. Per ansamblu, are un sunet putin cald si cu inaltele putin, foarte putin, evidentiate, dar indeajuns sa imi placa mai mult.

Bass-ul

La prima auditie as fi spus ca cele 2 amplificatoare comparate sunt la fel la acest capitol dar am inceput sa observ imediat diferentele mai ales pe piese ce contin mult bass. Prima piesa care a scos in evidenta diferenta a fost The Prodigy – Invisible Sun. Instant bass-ul a fost mai puternic, mai bine conturat, mai bine imbinat in restul muzicii. Sub bass-ul este mai evident si el, dar nu va imaginati diferente foarte mari. Ambele casti testate au avut de castigat la capitoul bass folosind HPA-9.

Mediile

Nu am observat nimic gresit aici, dar nici vreo imbunatatire. Singura schimbare pe care am observat-o a fost ca pe anumite melodii (de ex: The War on Drugs – Thinking of a Place), vocea a fost mai prezenta, neafectand restul muzicii.

Inaltele

Aici am observat o schimbare dar doar pe Sennheiser HD800. Sunt putin evidentiate si de o calitate mai mare fata de iFi. Imi e foarte greu sa exprim in cuvinte aceasta diferenta, dar ea exista. Am fost dezamagit insa ca pe LCD2C nu am auzit aceleasi imbunatatiri ca pe HD800. Sigur, putine casti se compara la capitolul „redarea detaliilor” cu HD800. Se pare ca trebuie sa fac un compromis mereu. Vreau bass-ul de pe LCD2C impreuna cu mediile si inaltele de pe HD800.

Spatialitatea

Din nou, se observa o imbunatatire mai mare pe HD800 decat pe LCD2C, ceea ce ma face sa cred ca cea mai buna imperechere este cu casti dinamice decat cu planare. Da, schimbarea in spatialitate este subtila dar in combinatie cu inaltele ofera o anume muzicalitate acestui amplificator. Stiu ca e foarte ambiguu aceste termen dar nu stiu sa descriu mai bine acest aspect.

HD800 impreuna cu inaltele, bass-ul si spatialitatea lui HPA-9 mi-au oferit o experienta mai placuta decat iFi-ul.

Piese si diferente

Mai jos am prezentat o lista scurta de melodii din playlistul audiofilului, impreuna cu diferentele observate.

Infected Mushroom – Groove Attack
iFi Micro iDSD BL si NuPrime HPA-9 suna identic.

Tyco – Glider
iFi Micro iDSD BL si NuPrime HPA-9 suna identic.

The Prodigy – Invisible Sun
NuPrime HPA-9 are mai mult bass.

Alaska – Earthloop
NuPrime HPA-9 are mai mult bass si mai multa spatialitate.

Opiou – The Pepper
NuPrime HPA-9 evidentiaza foarte putin inaltele intr-un mod foarte placut.

Sevdaliza – Human
NuPrime HPA-9 evidentiaza foarte putin inaltele. Ofera senzatia de mai multe detalii si are spatialitate mai mare.

The Midnight – Days of Thunder
NuPrime HPA-9 evidentiaza foarte putin inaltele.

The War on Drugs – Thinking of a Place
NuPrime HPA-9 prezinta vocea mai bine, mai in fata.

Bob James & Earl Klugh – New York Samba
Pe NuPrime HPA-9 pianul de la 1:24 se aude mai bine (nota e mai lunga).

Versatilitate

Daca la capitolul sunet imbunatatirile sunt mici, la capitolul versatilitate castiga foarte mult. HPA-9 e un amplificator ce mi-l doresc nu numai pentru sunet ci si pentru testare. Pot testa 2 DAC-uri si 3 casti in acelasi timp si pot folosi 2 iesiri in acelasi timp. Folosirea simultana a mai multe iesiri nu reduce din putere. Singurul lucru care lipseste este iesirea balansata. Dar pentru a ramane la fel de versatil ar trebui implementate 3 iesiri balansate si asta ar inseamna un amplificator de dimensiuni mult mai mari.

Concluzie

Se ridica la nivelul declarat de NuPrime in materialele de marketing? In mare parte da. Sigur, spun asta in conditiile in care nu am testat amplificatoare de 3000$. Pentru o diferenta de pret de 800 de lei fata de iFi Micro iDSD BL primesti versatilitate, o imbunatatire a sunetului, clasa A si constructie de calitate.