Echipamente Audio | Video Ghid | Recenzii

Xindak MT 3 – Amplificator Integrat

AVmall este importator exclusiv al celui mai important brand de aparatura audio hifi manufacturata in China, Xindak.
Chengdu Xindak Electronics Co LTD este o companie chineza de produse audio hifi. Cu o experienta 29 de ani acestia sunt lideri de piata in producerea de amplificatoare, cd playere, boxe si cabluri in tara lor natala. Multitudinea de premii castigate in pretentioasa piata audio asiatica recomanda produsele Xindak ca fiind unele dintre cele mai performante si interesante.
In articolul de astazi testam amplificatorul integrat cu lampi Xindak MT3.
Prezentare generala
Xindak MT3 este un amplificator pe lampi asamblat intr-o carcasa metalica neagra. Pe partea frontala exista doua butoane circulare cu care putem selecta sursele de intrare si volumul, un buton pornit / oprit cu un led de semnalizare a starii aparatului. In spatele acestui se afla conexiunile pentru boxe ce pot fi conectate in functie de impedanta boxei (4ohmi/ 8 ohmi) si intrarile analogice necesare pentru a conecta diferite surse la amplificator. Amplificatorul utilizeaza 4 tuburi EL34 pentru amplificare, 1 tub 12AX7 pentru preamplificare si 2 tuburi 6N8P buffer, are o putere de 18W trioda / 40W pentoda si cantareste 18,5 kg.

Teste
Sistemul de test a fost compus din urmatoarele:
• Sursa digitala – Oppo 105 (bluray player)
• Amplificator – Xindak MT3
• Boxe – Davis Acoustics Balthus 30
• Cabluri – Tellurium Q

Muzica este aleasa astfel incat sa puna in evidenta toate aspectele unui sunet complet. Folosim inregistrari care sa puna in valoare vocea umana, basul, spatiul de auditie, dinamica si detaliile unei orchestre mari compusa din mai multe instrumente.
Cititorii nostri mai vechi cunosc muzica pe care o folosim in testele noastre, asa ca nu va fi o surpriza pentru ei faptul ca incepem testele cu o inregistrare Katie Melua.
Vocea a rasunat in camera intr-o nota luminoasa, bine definita, cu suficient corp, pozitionata undeva in mijlocul orchestrei. Timbrul vocii este foarte clar, usor analitic, cu texturi vii, pline de energie si ofera o viziune microscopica asupra inregistrarii. Prezentarea vocii Katiei Melua cu toate detaliile inregistrarii aminteste de sunetul propus de monitoarele de studio. Instrumentele au fost bine integrate in jurul vocii, chitara plina de vibratii, simtindu-se aproape tactil, sunetul viorilor un adevarat curcubeu de nuante muzicale, iar toba a ramas permanent in spate, fara sa deranjeze mixul armonic voce / chitara / viori.
Malia / Boris Blank – basul generat electronic este suficient de prezent pentru o boxa de dimensiuni mici, cu viteza buna si suficient kick, insa lipseste partea de bas profund, pentru ca o boxa mica nu poate sa ofere un bas comparabil cu cel al unei boxe mari. Instrumentele electronice au fost pline de energie, oarecum usor hipnotice, vocea corect texturata, pastrand tenta analitica.
Dire Straits – toba mare a sunat controlat si cu kick, avand suficienta energie pentru a oferi o prezentare coerenta a ceea ce ar trebui sa insemne sunetul complet de toba, frecventele si detaliile chitarilor bine structurate in partitura muzicala, usor agresive si cu o tenta luminoasa. Vocea lui Mark Knopfler a sunat frumos, cu prezenta buna, texturi echilibrate, pastrand tenta analitica.
Saint-Saëns – sunetul de vioara a acaparat intreaga camera cu detaliile sale acide, usor sfredelitor, usor agresiv, a parut sa danseze peste intreaga orchestra; ciupiturile corzilor de violoncel si vioara desenate in spatiul de auditie cu o precizie de bijutier, micile detalii se simteau fara efort. Dimensiunea orchestrei bine conturata in spatiul 3D, dinamica suficient de convigatoare pentru un sistem construit cu boxe mici.
Concluzie
Inainte de toate trebuie sa cunoasteti cateva amanunte legate de testul nostru. Am incercat amplificatorul in cele doua variante trioda @ 18W si pentoda @ 40W pentru a vedea ce putere este potrivita cu boxele. In varianta trioda boxele Davis Acoustics Balthus 30 au sunat lesinat, fara dinamica, lipsite de detalii. A fost clar ca boxele au nevoie de mai mult curent pentru a functiona la potentialul lor. In momentul in care am trecut amplificatorul in penthoda @ 40W am simtit ca ne apropiem de ceea ce ar trebui sa fie potentialul boxelor.
In varianta pentoda amplificatorul Xindak MT3 a oferit aproape tot juice-ul de care au nevoie boxele, reusind sa ne surprinda placut si sa construiasca un sunet foarte bun, muzical, spatial si plin de detalii. Chiar daca este un amplificator cu lampi, distorsiunile sunt aproape invizibile, fapt care se traduce printr-o precizie foarte buna a scenei sonore si o corecta reproducere a nuantelor instrumentelor.
Recomandarea noastra este ca acest amplificator sa fie folosit cu boxe cu un SPL real de minim 89 dB.

Puteti gasi descrierea, caracteristicile complete, precum si pretul acestui produs aici link.

Scrie un comentariu

Your email address will not be published.

Citeste si: